Acasa > noutati > start-nation-romania

Start-up Nation România

Start-up Nation România

Start-up Nation România – este un Program instituit de Guvernul României, prin OUG 10/2017, pentru stimularea infiintarii de noi întreprinderi mici și mijlocii, in tara noastra.

Cine poate aplica in cadrul acestui Program?

  • SRL, SRL-D sau cooperatii - constituite în baza Legii nr. 31/1990, 1/2005 sau in baza OUG nr. 6/2011, dupa data intrarii in vigoarea a OUG 10/2017 – adica 30 ianuarie 2017;
  • Firme nou infiintate din mediul urban, dar si rural;

* Conf. documentelor oficiale existente la acest moment, se pare ca Programul va avea doua surse de finantare: fonduri europene si fonduri de la bugetul de stat.Nu este detaliat, inca, modul in care potentialii beneficiari vor fi impartiti pe cele doua surse de finantare, insa cei care pot obtine finantare din fonduri europene trebuie sa aiba sediul /si punctele de luncru in mediul urban (exceptand B-Ilfov), in timp ce pentru cei care o sa fie finantati de la bugetul de stat – locatia proiectului poate fi oriunde in Romania.

Noutatile mai incurajatoare fata de programe anterioare

Spre deosebire de alte programe (actuale/anterioare), in cadrul Start-up Nation Romania este prevazut:

  • un procent de 100% finantare nerambursabila a cheltuielilor eligibile;
  • valoarea max.acordata – 200.000 lei (aprox.44.000 eur);
  • lista obiectelor de activitate/ codurilor CAEN este foarte generoasa;

Principale condiții de accesare a Programul Start-up Nation România

Societatile comerciale amintite:

Øcreeaza minim 2 locuri de munca si le mentin pe o perioada de pana la 3 ani dupa implementarea proiectului;

Ønu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale;

Øau codul CAEN autorizat la ONRC in momentul depunerii documentatie de decont;

Øadministratorul trebuie să fi urmat/urmeaza un curs de antreprenoriat;

Øintrunesc min. 50 de puncte pe grila de evaluare propusa de Guvern (Precizare: Aceasta grila nu este finala - e posibil sa mai sufere unele modificari – clik aici: Grila propusa de CNIPMMR)

Principalele cheltuieli eligibile în cadrul programului sunt:

  • Echipamente tehnologice, maşini, utilaje și instalaţii de lucru – inclusiv software-ul aferent, necesare desfăşurării activităţilor pentru care a solicitat finanţare;
  • Aparate şi instalaţii de măsură, control, reglare, cititoare pentru cod de bare, cântare electronice cu/fără printer pentru etichetare, aparate de marcat electronice fiscale;
  • Autoutilitare din categoria N1, N2, N3, cu excepţia vehiculelor de teren simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările şi completările ulterioare;
  • Echipamente IT, tehnică de calcul (tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii, sisteme audio-video,etc.);
  • Achiziţionarea de bunuri prevăzute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 Aparatură birotică şi 3.3 sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale;
  • Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie;
  • Achiziţionarea de instalaţii de încălzire sau climatizare aferente spaţiului de desfășurare a activității de comerț, producţie sau servicii;
  • Cheltuielile aferente chiriilor pentru spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii și comerţ (clădiri, hale de producţie, spaţii amenajate pentru activităţi de prestări servicii, producţie şi comerţ, inclusiv din elemente prefabricate);
  • Realizarea unei pagini web pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate;
  • Achiziționarea de active necorporale referitoare la software pentru comerțul on-line, software-uri necesare desfăşurării activităţii pentru care se solicită finanţare;
  • Cursuri de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale – pentru asociatul/administratorul societăţii aplicante, curs organizat de către un organism autorizat recunoscut de educaţie antreprenorială;
  • Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program şi implementarea proiectului.

Ce cheltuieli nu sunt eligibile în programul Start-up Nation România?

  • TVA-ul aferent cheltuielilor eligibile- pentru proiectele finantate din bugetul de stat. Pentru cele din fondurile europene, e posibil sa fie, dar acest aspect urmeaza sa fie lamurit in perioada urmatoare;
  • utilajele second-hand;
  • achiziția de clădiri și spații de producție;
  • achiziția de spații cu funcție locativă;
  • achiziția în leasing a mijloacelor fixe;

Pentru lista completa, cat si alte detalii referitoare la acest program puteti consulta Proiectul Hotarari privind Normele metodologice de aplicare a OUG10/2017, dand clik pe ea.

Sanse mai mari de finanțare au proiectele care îndeplinesc următoarele criterii:

  • activează în domeniul producției/ industrii creative/servicii;
  • crează minim 2 locuri de muncă - recomandat chiar 3 (din care 2 pentru absolvenți /& pentru persoane defavorizate);
  • cel puțin 60% din buget va fi alocat echipamentelor tehnologice;
  • administratorul a urmat/urmează un curs de antreprenoriat.

Important!

Normele metodologice NU sunt inca in vigoare. Pentru a deveni operabile, acestea trebuie aprobate de Guvern și publicate în Monitorul Oficial – foarte posibil pana la sfarsitul lui Martie/ inceput de Aprilie; dupa care, cel mai probabil vor fi urmate de o Procedura de implementare a Programului + anexele aferente acesteia, in baza careia cei interesati isi vor putea inscrie proiectele in aplicatia online, care potrivit informatiilor actuale, va fi deschisa timp de 30 de zile pe site-ulwww.aippimm.ro, si a carei activare va fi anuntata cu 5 zile inainte, pe acelasi website.

Perioada estimata de deschidere a aplicatiei: inceputul lunii Mai 2017.